Confidenţialitate

Adolescenta incendiată la Mehedinți, transferată la București

Ministrul Sănătății a anunțat, luni, că adolescenta incendiată de un individ recidivist în localitatea mehedințeană Dârvari a fost transferată la Spitalul “Grigore Alexandrescu” București.

Starea fetei este “critică”, iar prognosticul “rezervat, având în vedere şi gradul de arsură, şi suprafaţa”, a spus Nelu Tătaru la Digi 24.

Minora a fost incendiată de un bărbat în vârstă de 45 de ani, cunoștință de-a tatălui său.

Cei doi au lucrat împreună în străinătate

Agresorul a mers la locuința victimei și, după ce a stropit-o cu benzină, i-a dat foc.

Fratele fetei, tot minor, a reușit să îi sară în ajutor.

Pacienta are arsuri pe 90% din suprafața corpului.

Agresorul, care se află în custodia Poliției sub acuzația de tentativă de omor, fusese condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea a cinci oameni şi eliberat după 25 de ani de detenţie.

Individul revenise recent din Olanda şi ar fi ajuns la Dârvari după ce un fost coleg de detenţie i-a permis să locuiască în casa sa şi să aibă în grijă imobil.

La 11 iunie, fata l-a reclamat pe bărbat pentru viol, însă examenul medico-legal nu a confirmat agresiunea sexuală, susţin surse judiciare.

În urma reclamaţiei, fata a fost dusă într-un centru de protecţie socială, de unde a fost scoasă de familie.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunal.

Ministrul Afacerilor Interne a condamnat “ferm”, duminică, actele de violență din ultima perioadă.

Marcel Vela a cerut Poliției și celorlalte structuri competente aflate în subordine sau în coordonare, o mobilizare cât mai activă și o cât mai bună cooperare în menținerea și restaurarea ordinii de drept.

Totodată, șeful MAI vrea o intensificare a acțiunilor de combatere a actelor de violență gravă, precum și a grupărilor infracționale.

„În acest sens, se impune adaptarea echipelor de intervenție la necesitățile din teren, creșterea prezenței și vizibilității, în special, în zonele cu grad ridicat de periculozitate, din cauza elementelor infracționale. Siguranța tuturor cetățenilor este prioritară. Chiar dacă, de la începutul acestui an, eforturile efectivelor MAI au fost concentrate pe aplicarea măsurilor impuse de instituirea stării de urgență, respectiv a stării de alertă în contextul pandemiei de COVID-19, au rămas în atenție și celelalte acțiuni și activități specifice muncii de poliție”, precizează Ministerul Afacerilor Interne într-un comunicat.

Potrivit instituției conduse de Marcel Vela, pentru eficiența dorită, se impune colaborarea între toate instituțiile administrației publice locale/ centrale.

„De asemenea, încurajăm cetățenii de bună credință să coopereze cu forțele de ordine în vederea identificării celor care comit sau participă la comiterea de acte de violență sau care se sustrag de la răspunderea în fața legii. Ministrul afacerilor interne asigură cetățenii români că structurile MAI vor depune toate eforturile legale pentru prevenirea și combaterea faptelor care pun în pericol siguranța și chiar viața oamenilor”, conchide MAI.