Polițiștii botoșăneni caută o fată de 13 ani, care a dispărut, miercuri seara, de acasă.
Mama adolescentei a alertat autoritățile joi seara.
„În ziua de 13 mai (miercuri – n.red.), in jurul orei 16:00, Ispir Lorena Andreea, de 13 ani, a plecat de la domiciliul său din municipiul Botoșani, în loc necunoscut. Semnalmente: înălțime aproximativ 1,65 m, greutate 45 kg, păr brunet, lung; ochi negri, ten măsliniu, constitutie astenică”, transmite IPJ Botoșani.
La momentul plecării, fata era îmbrăcată în hanorac de culoare neagră, pantaloni tip blue-jeans de culoare albastră, iar în picioare purta adidași de culoare albă.
„Persoanele care pot da relații despre persoana în cauză sunt rugate să anunţe prin Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau să se adreseze oricarei unități de poliție”, adaugă IPJ Botoșani.