Un băiat în vârstă de 17 ani a fost muşcat de un şarpe, duminică, în zona DN 7C – Transfăgărăşan, ulterior fiind transportat cu un elicopter SMURD la Bucureşti, relatează Agerpres.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, un echipaj a intervenit în zona Valea cu Peşti de pe malul lacului de acumulare Vidraru, în cazul unui pacient care prezenta o muşcătură de viperă.
Adolescentul, care era în stare stabilă, a fost transportat cu ambulanţa la Curtea de Argeş, de unde a fost preluat de un elicopter şi transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.
Directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, avertiza în urmă cu o zi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, asupra numărului mare de vipere din zona Transfăgărăşanului.