Confidenţialitate

Adjunctul Iuliei Timoșenko – ales în funcția de președinte al Parlamentului / Viktor Ianukovici a părăsit Kievul

Situație confuză la Kiev: președintele Viktor Ianukovici a plecat din capitala Ucrainei, iar șeful Parlamentului a demisionat. În fruntea Legislativului a fost ales Oleksandr Turcinov – un adjunct al opozantei Iulia Timoşenko. La Palatul Prezidențial a avut loc o conferință de presă, ținută de reprezentantul pentru policită externă al opoziției, care a anunțat că Parlamentul, Consiliul de Miniștrii și sediul Președinției sunt controlate acum de manifestanțiipro-europeni – informații preluate de BBC și agenția Reuters. Cât despre Viktor Ianukovici, oficial nu se știe unde se află. Există informații că ar fi plecat de pe aeroportul din Kiev cu o destinație necunoscută. Alte surse, citate de presa străină, spun că ar fi ajuns la Harkov – oraș din estul țării – unde ar avea loc o reuniune politică a grupărilor care vor menținerea legăturilor și o relație tot mai apropiată cu Rusia. De teamă că și alți oficiali ar putea părăsi capitala sau chiar Ucraina, manifestanții au făcut filtre spre aeroportul din Kiev.