Adina Samson, fosta iubită a primarului ieşean Gheorghe Nichita, a fost audiată de procurori timp de 5 ore
În fața procurorilor DNA din București, femeia a povestit cu lux de amănunte că ar fi fost ameninţată, hărţuită sexual şi chiar lovită de edil.
Adina Samson a depus luna trecută o plângere penală împotriva social-democratului.
Audiaţi au fost, de asemenea, mai mulţi funcţionari, între care secretara primarului, dar şi câţiva şefi din primărie şi de la Poliţia Locală.
Edilul suspendat se află în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat că ar fi apelat la angajaţii Poliţiei Locale – instituție subordonată- ca să-şi urmărească fosta iubită.