Pot spune că tocmai am avut o revelație: e foarte ușor să vorbești despre mâncare când ai burta plină. Și asta facem cu toții când ne apucăm să teoretizăm, să desfacem bobul de grâu în patru, să anticipăm noi curente și trenduri, vorbim despre mâncare doar din perspectiv celui care are o minimă siguranță asupra următoarei mese. Vă propun să facem un exercițiu de imaginație care să ne ducă măcar în minte cu burta goală peste următoarele trei mese. Nu trei zile, trei mese. Parcă de aici lucrurile se văd altfel, parcă o discuție despre cine a inventat sarmaua și cine pus-o să stea în picioare pe post de reinterpretare nu mai e atât de intresantă.
E foarte posibil ca anul 2018 să aducă o revoluție a felului în care societățile tratează oamenii fără adăpost măcar din perspectiva hranei acestora. In luna Decembrie a anului trecut a fost instalat primul aparat stradal care distribuie mâncare, dar și pastă de dinți, periuțe și chiar cărți, oamenilor fără adăpost din Marea Britanie. Action Hunger, organizația care a făcut lucrul acesta, a inspirat deja și pe alții și se estimează că Statele Unite vor replica modelul începând cu primăvara acestui an. Sigur, cu un aparat într-o gară nu se face primăvară, dar e un început foarte bun.
Puteți să mă numiți visător, dar n-o să renunț la a spera că e aproape ziua în care, măcar în lumea care se pretinde civilizată, n-o să mai vedem oameni scormonind în containere pentru a încropi o cină.
