Confidenţialitate

Adevărul readuce operele lui Vintilă Corbul

Cărțile „Căderea Constantinopolului“, în trei volume, şi „Sunt regele Franţei! Regele soare!“ au fost reeeditate şi vor fi distribuite cu „Adevărul“, lunea, începând din această săptămână, timp de o lună. Preţul pachetului ziar şi carte este de 17 lei.

Scriu de mână, cu tocul şi apoi transcriu la maşină sau ordinator. Pentru că de multe ori, după ce scriu, îmi dau seama că trebuie modificat. Am pe masă şi computer cu internet plus trei maşini electrice de scris.

Şi să ştiţi că sunt fericit când lucrez.Am ştiut să mă descurc… eu, în fiecare noapte, lucrez până pe la şase, şapte dimineaţa, ies cu căţelul o jumătate de oră, apoi dorm cinci ore, maximum şase”, spunea Vintilă Corbul, autor a cărut operă a fost publicată integral, în anii trecuţi, de Editura Adevărul.

“Căderea Constantinopolului” este una dintre cele mai vândute cărţi din beletristica românească. A fost editată în franceză, greacă, arabă, iar în Franţa a fost difuzată şi sub formă de teatru radiofonic. Primul tiraj, în anii `80, a fost de 192.000 de exemplare. Căderea Constantinopolului este numele sub care e cunoscută cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de forţele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea.

Căderea Constantinopolului a însemnat nu numai sfârşitul Imperiului Roman de Răsărit şi moartea ultimului împarat bizantin, Constantin al XI-lea, dar şi o victorie strategică de o importanţă crucială pentru cucerirea estului mediteranean al Balcanilor de către otomani.

Vintilă Corbul, scriitor şi autor de scenarii de film, s-a stabilit în Franţa în 1977.