Multă vreme, s-a spus că această zi ar fi fost marcată în Statele Unite, în 1909, în amintirea unei greve a textilistelor din New York, care cereau salarii egale cu bărbații și reducerea programului de muncă.
De fapt, nu avusese loc nici o grevă, iar Ziua Internațională a femeii avea să fie stabilită un an mai târziu, la Copenhaga.
Povestea grevei textilistelor a fost un fals apărut la Paris, în redacția publicației comuniste L’Humanité, finanțate de Moscova.
În realitate, la Congresul celei de-a doua Internaționale Socialiste din 1910, de la Copenhaga, Clara Zetkin, sprijinită de Rosa Luxemburg, propune instituirea unei zile internaționale a femeii.
Fără a se stabili, însă, vreo dată precisă.
Propunerea a avut un dublu scop: confiscarea revendicărilor feministe de către mișcarea socialistă, dar și contracararea influenței feministelor burgheze asupra muncitoarelor.
În 1921, URSS adoptă 8 martie ca Zi a Femeii, sărbătoare exclusiv comunistă, care se impune și în Europa Răsăriteană, China, Vietnam, Cuba.
Feministele din Statele Unite, încântate că își descoperă o legitimitate istorică în așa-zisa grevă a textilistelor, importă 8 martie peste ocean. La fel – feministele din Europa occidentală.
În 1977, ONU încurajează țările lumii să adopte 8 martie ca o zi în care să se vorbească despre drepturile femeilor.
În țările comuniste, însă, s-a vorbit mai mult despre ziua mamei. Femeile primeau flori, felicitări, în cinstea lor se organizau serbări la școli și grădinițe.
În România, se sărbătorește la fel – chiar și astăzi, în timp ce, în alte țări, 8 martie este o zi de proteste, manifestații sau dezbateri despre drepturile femeilor.
