Confidenţialitate

Adam Lambert va fi antrenor în concursul X Factor

Adam Lambert, solistul invitat al trupei Queen, va deveni jurat al concursului X Factor din Australia, alături de Iggy Azalea și Guy Sebastian.

“Sunt foarte încântat să particip în postura de jurat la X Factor și sper să ajut cât mai multe persoane să strălucească! Australia a fost dintotdeauna unul dintre locurile mele preferate din turnee. Australienii pe care i-am întâlnit sunt foarte drăguți, cu simțul umorului. Gândul că mă voi muta în Sydney, mă face foarte fericit!” a declarat Adam Lambert.

“Adam este un adevărat artist și a cântat pe cele mai mari scene ale lumii. El știe cât de greu este să dai prima lovitură! Experiența și pasiunea lui pentru muzică îi vor motiva pe concurenții noștri” a spus Brad Lyon, directorul Channel Seven.

Cel mai recent album al lui Adam Lambert, “The Original High”, a ocupat primele poziții în topurile din întreaga lume, fiind vândut în peste 3 milioane de copii și promovat printr-un turneu mondial.

Totodată, cântărețul este și solistul invitat al legendarei trupe Queen, alături de care a plecat în turneu prin Australia, SUA și Europa.

La finalul acestui an, îl vom putea vedea pe Adam Lambert și în postura de actor, pentru că va interpreta un rol într-un remake al celebrului musical The Rocky Horror Show.

Queen + Adam Lambert au concertat pentru prima dată în România pe 21 iunie 2016, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.