Acuzațiile aduse omului de afaceri Dinu Patriciu vor fi clasate.
‘
‘
‘
În schimb, în cazul plângerilor făcute de el, procedurile vor continua doar la cererea moștenitorilor.
‘
‘
‘
Dinu Patriciu, care a murit ieri la Londra, era cercetat în două dosare: unul instrumentat de DIICOT și celălalt de Parchetul Tribunalului București.
‘
‘
‘
DIICOT nu a oferit informaţii despre cazul în care era cercetat Dinu Patriciu, dar după decesul omului de afaceri, acuzaţiile ce-l vizau pe acesta vor fi clasate.
‘
‘
‘
Totuși acţiunea va continua în ceea ce-l priveşte doar pe latură civilă. Mai exact moștenitorii ar putea plăti prejudiciul din dosar în cazul unei vinovății.
‘
‘
‘
‘
Potrivit unor surse, omul de afaceri era acuzat de delapidare şi spălare de bani, iar paguba ar fi de peste 1 milion de euro.
‘
‘
‘
‘
Dinu Patriciu mai are un dosar penal de evaziune fiscală, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în care prejudiciul este de 16 milioane de lei.
‘
‘
‘
El a fost pus sub acuzare în luna mai şi este cercetat alături de alte şase persoane. Și aceste acuzații vor fi clasate.
‘
‘
‘
‘
Pe de altă parte moștenitorii urmează să decidă dacă vor continua procedurile în cazul plângerilor făcute de Dinu Patriciu.
‘
‘
‘
Între altele e vorba de o plângere depusă la DIICOT pentru violarea corespondeneţei.
‘
‘
‘
Omul de afaceri susținea că mai multe persoane de la ziarul eNațional i-au spart corespondenţa pe care o purta cu avocaţii în perioada proceselor civile cu partajul.
‘
‘
‘
Dinu Patriciu a murit ieri la Londra la vârsta de 64 de ani, fiind răpus de cancer.
‘
‘
‘
‘
‘