Confidenţialitate

Acuzatii de malpraxis la Spitalul de Pediatrie Sibiu

Mama copilului îi acuză pe medici de malpraxis și a depus plângeri la Colegiul Medicilor, la Parchet și la conducerea Spitalului de Pediatrie din Sibiu.

Copilul de două luni a fost internat la începutul lunii august pentru un consult de specialitate. După câteva zile micuțul a fost externat, dar la scurt timp starea lui s-a agravat, astfel că a fost dus cu ambulanța tot la Spitalul de Pediatrie, unde a fost internat la terapie intensivă.

Însă, nici aparatele, nici medicii nu au reușit să-l țină în viață. Mama bebelușului dă vina pe personalul medical, pe care îl acuză de nepăsare şi indiferenţă.

De cealaltă parte, reprezentanţii Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu susțin că bebeluşul a avut mai multe afecţiuni congenitale care i-au agravat starea.

Conducerea unității a început o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat în acest caz.