Confidenţialitate

Actrița Kerry Washington desemnată ”femeia anului” de către Universitatea Harvard

Actriţa americană Kerry Washington va fi desemnată “femeia anului” (”Hasty Pudding Woman of the Year”) de către secţia de teatru a Universităţii Harvard, în cadrul unei ceremonii care va fi organizată în Cambridge, Massachusetts, pe 28 ianuarie 2016, informează contactmusic.com.

Clubul Hasty Pudding Theatricals de la Harvard, fondat în 1795, reprezintă cea mai veche trupă de teatru de amatori din Statele Unite ale Americii, iar membrii acestuia acordă în fiecare an titlul de femeia, respectiv bărbatul anului, unui artist care s-a remarcat nu numai la Hollywood, ci şi pe scena de teatru sau în alte domenii.

Câştigătorii primesc o oală de budincă aurită, o tradiţie care datează din 1795, când 21 de studenţi de la Harvard au stabilit ca fiecare membru al noului club să aducă “o oală de budincă de cereale” la întâlnirile lor.

Kerry Washington, în vârstă de 38 de ani, s-a remarcat în câteva filme bine primite de public şi de criticii de specialitate, precum “Ray”, “The Last King of Scotland”, “Fantastic Four” şi “Django Unchained”. În ultimii ani, vedeta americană a interpretat rolul principal în serialul de succes “Scandal”, pentru care a fost nominalizată la premii importante, precum Globul de Aur, Primetime Emmy şi People’s Choice.