Confidenţialitate


Actrița Draga Olteanu Matei, spitalizată în stare gravă la Iași


Actrița Draga Olteanu Matei, spitalizată în stare gravă la Iași

Actrița Draga Olteanu Matei a fost internată, vineri seara, în stare gravă la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași.

Potrivit Dianei Cimpoeșu, medic-șef al UPU SMURD Iași, artista este în comă, cu hemoragie digestivă.

Draga Olteanu Matei, care are 87 de ani, a jucat în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru și 100 roluri de televiziune.

Actrița s-a născut la 24 octombrie 1933, la București.

De-a lungul carierei întinse de parcursul a 5 decenii, artista a interpretat zeci de roluri memorabile în film, teatru şi televiziune, între care „Cucoana Chiriţa” (regia – Mircea Drăgan, 1986), „Ilustrate cu flori de câmp” (regia – Andrei Blaier, 1974), „Nea Mărin Miliardar” (regia – Sergiu Nicolaescu, 1979) sau „Buletin de Bucureşti” (regia – Virgil Calotescu, 1982).

Draga Olteanu Matei a debutat în film cu un rol în lungmetrajul „Blanca” (1955), regizat de Mihai Iacob şi Constantin Neagu, în distribuţia căruia se regăseau, printre alţii, Amza Pellea şi Silvia Popovici. Alături de aceştia doi, dar şi de actori precum Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, Victor Rebengiuc sau Tamara Buciuceanu-Botez, Draga Olteanu Matei este una dintre cele mai importante personalităţi ale generaţiei sale de actori.

În 2003, a fost declarată cea mai iubită actriță la o gală organizată de TVR și PTWB (Prime Time World Broadcast).

După pensionarea de la Teatrul Naţional din Bucureşti, în 2007, Draga Olteanu Matei s-a retras la Piatra Neamţ, unde şi-a înfiinţat propria companie – „Teatrul Vostru” – primul teatru particular din România cu actori neprofesionişti, însă acesta şi-a întrerupt activitatea din cauza stării de sănătate a actriţei.

În 2010, întreaga carieră i-a fost răsplătită cu un trofeu Gopo.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…