Una dintre marile actriţe ale cinematografiei italiene din anii ‘ 70, Claudia Cardinale s-a născut în Tunisia, din părinţi italieni, la 15 aprilie 1938, pe vremea când era protectorat francez.
În tinereţe, aceasta visa să devină învăţătoare.
În aprilie 1957 a avut o apariţie episodică, alături de Omar Sharif, în coproducţia franco-tunisiană ‘Goha’, un film care a fost distins cu premiul special la Festivalul de la Cannes şi care a marcat o cotitură în viaţa ei. În 1958, Cardinale joacă în ‘I soliti ignoti’, de Mario Monicelli după care vor urma ‘Il magistrato’ şi ‘Un maledetto imbroglio’.
Claudia Cardinale devine muza indiscutabilă a lui Luchino Visconti începând din anii 1970 jucând sub ordinele sale în filmele: ‘Rocco e i suoi fratelli’ (1960), ‘Il gattopardo’ (1963), ‘Vaghe stelle dell’Orsa…’ (1964) şi ‘Gruppo di famiglia in un interno’ (1974).
Memorabilul său rol din “Ghepardul”, alături de Burt Lancaster şi Alain Delon, rămâne poate cea mai bună interpretare a vieţii sale, însă cariera ei cinematografică a mers mult mai departe, cu roluri în Italia dar şi dincolo de ocean, la Hollywood, unde a devenit una din actriţele cele mai admirate.
La Hollywood a jucat în filme memorabile ca ‘The Pink Panther’ (1963), în regia lui Blake Edwards; ‘Circus World’ (1964), alături de John Wayne; ‘The Professionals’ (1966), sau ‘Don’t Make Waves’ (1967), împreună cu Tony Curtis.
În 1984, interpretează rolul amantei fostului dictator italian Benito Mussolini, Clara Petacci, în filmul ‘Claretta’, în regia soţului său Squitieri, fiind distinsă cu premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de film de la Veneţia în 1984.
Pe lângă ampla sa carieră cinematografică, Claudia Cardinale a jucat şi în teatru, debutând pe scenă în anul 2000 în regia lui Maurizio Scaparro, în piesa ‘La Venexiana’.
Din 1999, actriţa a fost numită Ambasadoare a Bunăvoinţei la UNESCO, pentru angajamentul său în favoarea drepturilor femeilor.