Născută la 18 ianuarie 1961, la Ploieşti, actriţa Carmen Tănase a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (în prezent Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”), secţia actorie, la clasa profesoarei Olga Tudorache şi a asistentei Adriana Popovici, notează Agerpres.
Artista i-a avut colegi de promoţie, între alţii, pe Bogdan Gheorghiu, Patricia Grigoriu, Marina Procopie, Dan Bădărău, Mihai Verbiţchi, Oana Pellea, Carmen Trocan, Adrian Păduraru, Claudiu Istodor. Ca studentă a jucat, printre altele, în “Demonii”, dramatizare după romanul omonim scris de F.M. Dostoievski, “Joia dulce”, după John Steinbeck şi în “Suflete tari” de Camil Petrescu, care a fost şi spectacolul de absolvire, potrivit site-ului său oficial.
A debutat în rolul Foca din piesa “Fluturi, fluturi” de Aldo Nicolaj, regizată de Cristian Hadjiculea la Teatrul Foarte Mic din Bucureşti, care a avut premiera în 1982 şi care a fost preluată ulterior de Teatrul Naţional din Iaşi. Între 1984 şi 1990 a fost actriţă la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi, unde a jucat în piesele: ”Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia Nicoleta Toia; ”Tactica şarpelui boa” după A.P. Cehov, regia Nicoleta Toia; ”Ivanov” de A.P. Cehov, regia Ovidiu Lazăr; ”Ursul” de A.P. Cehov, regia Ion Lascăr; ”Doi pe un balansoar” de William Gibson, regia Ion Mânzatu; ”Autorul e în sală” de Ion Băieşu, regia Saul Taisler; ”O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, regia Ovidiu Lazăr; ”Melodie varşoviană” de Al. Zorin, regia Ion Mânzatu; ”Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă” de Horia Lovinescu, regia Nicoleta Toia; ”Adio, studenţie!” de Al. Vampilov, regia Cristina Ioviţă; ”Deşteptarea primăverii” de Frank Wedekind, regia Cristina Ioviţă; ”Fluturi, fluturi” de Aldo Nicolaj, regia Cristian Hadjiculea.
Din 1990, Carmen Tănase este actriţă la Teatrul Odeon din Bucureşti. Pe această scenă a jucat în spectacole precum: ”Agnes, aleasa lui Dumnezeu” de John Pielmeier, regia Marius Oltean; ”Veronika se hotărăşte să moară”, dramatizare de Gelu Colceag şi George Bănică după romanul omonim de Paulo Coelho, regia Gelu Colceag; ”Gaiţele” de Al. Kiriţescu, regia Alexandru Dabija; ”Stele în lumina dimineţii” de Alexandr Galin, regia Gelu Colceag; ”Domnişoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, regia Horea Popescu; ”Cumetrele” de Michel Tremblay, regia Petre Bokor; ”La ţigănci”, text pentru spectacol de Cristian Popescu după Mircea Eliade, regia Alexander Hausvater; ”Au pus cătuşe florilor” de Fernando Arrabal, regia Alexander Hausvater; ”Opera rânjetului” de Dario Fo, regia Dragoş Galgoţiu.
A jucat, de asemenea, în ”Podul sinucigaşilor” şi ”Aşteptam pe altcineva” de Paul Ioachim, ambele în regia autorului, la Teatrul ”George Ciprian” din Buzău; ”Noiembrie” (”Sărutul”), de Ana Maria Bamberger, regia Alice Barb şi ”Raport pentru o Academie”, după Franz Kafka, regia Cristina Ioviţă, la Teatrul de Cameră al UNITER.
În prezent joacă în: ”Pescăruşul” de A.P. Cehov, regia Claudiu Goga, la Teatrul de Comedie din Bucureşti ; ”Gaiţele” de Al. Kiriţescu, regia Alexandru Dabija, la Teatrul Odeon; ”Las’ că ştim noi” de Dereck Benfield, regia Şerban Puiu, la Teatrul Elisabeta; ” Mă mut sau nu mă mut? Aceasta e-ntrebarea!”, regia Gelu Colceag, la Teatrul de Comedie ş.a.
Carmen Tănase a jucat şi într-o serie de filme, dintre care amintim: ”Misterele Bucureştilor”, regia Doru Năstase (1983), ”Vinovatul”, regia Alexa Visarion (1991), ”Drumul câinilor”, regia Laurenţiu Damian (1991), ”Înnebunesc şi-mi pare rău, regia Ion Gostin (1992), ”Crucea de piatra – ultimul bordel”, regia Andrei Blaier (1993), ”E pericoloso sporgersi”, regia Nae Caranfil (1994), ”Passion Mortelle”, regia Claude-Michel Rome (1995), ”Une femme piégée”, regia Laurent Carceles (2001), ”Legături bolnăvicioase”, regia Tudor Giurgiu (2006), ”Prea târziu”, regia Adi Sitaru (2006), ”Nod”, regia Alina Ciocârlie (2007), ”May’s Fever”, regia Tudor Parhon (2010).
A mai jucat în seriale şi filme pentru micul ecran: ”Pariu cu viaţa”, ”Moştenirea”, ”State de România”, ”Regina”, ”Inimă de ţigan”, ”Iubire ca în filme”, ”Lacrimi de iubire”, ”Bani de dus, bani de-ntors”.
De menţionat şi apariţiile sale în Teatrul de Televiziune, în ”Agnes, aleasa lui Dumnezeu” de John Pielmeier, regia Marius Oltean, ”Cumetrele” de Michel Tremblay, regia Petre Bokor sau ”Amfitrion 38” de Jean Giraudoux, regia Olimpia Arghir.
Actriţa Carmen Tănase a primit Premiul pentru rol secundar la Festivalul Dramaturgiei Româneşti 2004, Timişoara, pentru rolul ”Colette Duduleanu” din spectacolul ”Gaiţele” de Al. Kiriţescu.