Confidenţialitate

Actorul Hugh Grant s-a căsătorit

Cunoscut în special pentru rolurile sale din comedii romantice, actorul britanic Hugh Grant s-a căsătorit pentru prima dată la vârsta de 57 de ani.

Starul s-a căsătorit cu producătoarea suedeză de televiziune Anna Eberstein, în vârstă de 39 de ani, într-o ceremonie civilă discretă din districtul londonez Chelsea, potrivit fotografiilor difuzate de ziarele din Regat.

Actorul are trei copii cu Anna Eberstein, dar şi alţi doi din relaţia cu fosta parteneră Tinglan Hong.

În fotografii cuplul poate fi văzut părăsind oficiul de stare civilă din Chelsea vineri, alături de un mic grup de membri ai familiei. Hugh Grant era îmbrăcat într-un costum albastru închis la culoare, în timp ce Anna Eberstein a purtat o bluză albastră şi o fustă mini albă.

Grant, unul dintre cei mai celebri actori comici britanici, este renumit şi pentru ezitarea sa de a se căsători. El s-a despărţit în 2000 de Elizabeth Hurley după 13 ani împreună.

“Nu cred cu adevărat în căsătorie”, a declarat el pentru revista People în 2015.

“Am văzut foarte puţine exemple bune, poate cinci, în viaţa mea, dar cred că de cele mai multe ori este o reţetă pentru nefericire comună”, a adăugat el.

Hugh Grant a ţinut primele pagini ale ziarelor şi când a fost arestat la Los Angeles în 1995 cu o prostituată.