Confidenţialitate

Actorul Al Pacino, la aniversare

Creator al unor personaje de legendă, Al Pacino s-a născut pe 25 aprilie 1940 în South Bronx, New York.

A debutat în film în 1969, cu un rol în “Me, Natalie”, urmat de pelicula “Panic in Needle Park” (1971) unde a jucat rolul unui drogat.

Rolul lui Michael Corleone din “The Godfather” (1972) a fost unul dintre cele mai impresionante, aducându-i și o nominalizare pentru premiul Oscar.

Au urmat roluri în “Serpico” (1973) și “Dog Day Afternoon” (1975), “Bobby Deerfield” (1977), “And Justice for All” (1979), “Cruising” (1980), “Author! Author!” (1982), “Scarface” (1983), “Revolution” (1985).

În 1992, Al Pacino a câștigat premiul Academiei pentru cel mai bun actor pentru rolul din “Scent of a Woman” (“Parfum de femeie”), regizat de Martin Brest.

Actorul a apărut în ultimii ani în filme precum “Righteous Kill” (2008), alături de Robert de Niro, în “Ocean’s Thirteen (2007), “You Don’t Know Jack” (2010), “Phil Spector” (2013) sau Misconduct (2016).

De-a lungul carierei, Al Pacino a primit opt nominalizări la Oscar şi a câştigat unul în 1993, cu rolul din “Scent of a Woman”.