Mai multe orașe importante din Ucraina au fost bombardate în ultimele 48 de ore de ruși după ce podul Kerci a fost avariat de explozia unei bombe în dimineața zilei de sâmbătă. Vladimir Putin a acuzat Ucraina de terorism, în cadrul unui discurs susținut duminică seara: „Nu există nicio îndoială. Acesta este un act de terorism care are ca scop distrugerea unei infrastructuri civile de importanță critică”. Activistul Radu Hossu se află în Ucraina și explică la Europa FM, în emisiunea „România în Direct”, care este situația acolo în aceste momente. Radu Hossu a dus ajutoare în Ucraina și scrie pe Facebook în fiecare zi rezumate pentru a vă ține la curent cu situația războiului pornit de Rusia în Ucraina.
„Am aflat de la oamenii mei că este pentru prima oară când rușii au lovit această zonă. Sunt 9 regiuni ale Ucrainei lovite, nu știu dacă a rămas vreuna nelovită. Peste 100 de rachete au fost trimise în dimineața aceasta din Rusia către Ucraina. Toate lovesc puncte civile, nu militare. Sunt foarte mulți civili morți și nu știm numărul exact”, a spus activistul Radu Hossu la Europa FM.
„A fost lovit inclusiv Consulatul german de la Kiev. Poate că acum Scholz își dă seama că, de fapt, negocierea cu teroriștii nu funcționează”, a mai spus Radu Hossu.
Cum a ajuns Radu Hossu în Ucraina
„M-a contactat un soldat din Forțele Teritoriale și a spus că în zonele nou eliberate ajunge mai greu ajutorul umanitar de calitate, așa că am început o campanie în august. Pe persoană fizică, este cea mai mare campanie umanitară și demonstrează că românii pot fi solidari”, a explicat Radu Hossu.
Care sunt așteptările ucrainenilor după bombardamentele de la Podul de la Kerci
„Fiind în mijlocul furtunii nu mai am aceeași posibilitatea să observ lucrurile cum le observam când scriam rezumate noaptea, așa că îmi e mai greu să analizez the big picture, dar este evident că ucrainenii se așteaptă la ce este mai rău”, a spus Radu Hossu la Europa FM.
„Vreau să ne amintim că această invazie este ilegală, ilegitimă, imorală și neprovocată. Acest război nu a început pe 24 februarie, ci în 2014”, a spus Radu Hossu.
Radu Hossu: „Mi-aș apăra țara fără echivoc. Există, într-adevăr, corupție și inechitate, dar lucrurile acestea trebuie să fie schimbate de către noi”
„Fără echivoc. România se află într-o democrație foarte tânără, de 30 de ani. A reușit să se dezvolte cu toată corupția și cancerul acestei corupții și să devină o țară în anumite părți foarte europeană. Există, într-adevăr, corupție și inechitate, dar lucrurile acestea trebuie să fie schimbate de către noi”, a mai spus activistul Radu Hossu la Europa FM.
Sursa foto: Twitter / NEXTA