Şapte persoane, între care cinci copii, au fost rănite, vineri, după ce maşina în care se aflau a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un autocar cu turişti, pe DN 79 Oradea – Arad.
În autocar se aflau 15 turiști care mergeau în Cluj-Napoca, dar niciun pasager nu a fost rănit.
În schimb, toţi cei şapte ocupanţi ai autoturismului, doi soţi şi cei cinci copii ai lor, din judeţul Timiş, au fost răniţi.
Accidentul s-a produs în zona localităţii arădene Zerind, pe sensul de mers Oradea-Arad.
Copiii au fost duşi la Spitalul Judeţean Arad, medicii afirmând că patru au răni uşoare, iar o fată de 10 ani a suferit un traumatism cranian sever.
Șoferul autoturismului a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde maşina s-a ciocnit cu autocarul, apoi a ajuns în şanţ, au declarat reprezentanții Poliţiei Judeţene Arad.