Confidenţialitate

Anchete în desfășurare la Complexul Energetic Oltenia, după accidentul de muncă de la Cariera Roșia, în care 4 persoane au fost rănite | VIDEO

Un accident de muncă a avut loc vineri dimineață la Cariera Roșia, în județul Gorj. Patru persoane au fost transportate la spital. Este vorba de șoferul mașinii în care se aflau minerii și încă 3 oameni.

UPDATE 10:37. Anchete în desfășurare la Complexul Energetic Oltenia după accidentul de muncă de la Cariera Roșia

Se fac mai multe anchete la Complexul Energetic Oltenia, după accidentul de muncă petrecut la Cariera Roșia. Patru angajați au ajuns la spitalele din Gorj, unul dintre ei fiind în stare gravă.

Inspectorii de muncă, polițiștii din cadrul Seviciului de Investigații Criminale și conducerea Complexului Energetic Oltenia au deschis mai multe anchete după accidentul de muncă petrecut în această dimineață la Cariera Roșia.

Aceștia vor să constate ce s-a întâmplat exact cu mașina, o autospecială de pompieri, transformată în mașină de transport persoane, care a intrat într-o bandă transportoare de cărbune. În ea se aflau 6 persoane – 5 mineri și șoferul autospecialei. Angajații carierei intrau în schimbul 1 și urmau să ajungă la un excavator pentru a-l repara.

Conform conducerii companiei, această mașină este omologată pentru transportul de persoane. Urmează ca anchetatorii să verifice toate aceste aspecte. Victimele au fost transportate la spital, respectiv șoferul autospecialei și 3 angajați ai carierei, printre care și o femeie. Accidentul de muncă din Cariera Roșia se petrece la un an după ce în cariera Jilț Sud, din cadrul aceleași companii a avut loc un alt accident. Atunci, 3 mineri și-au pierdut viața, iar alți 15 au fost răniți.

UPDATE 09:20. ITM: Accidentul s-a produs pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile

Accidentul petrecut în incinta Carierei Roşia, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, în urma căruia patru persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, s-a produs pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile, respectiv ceaţă foarte densă, a informat, vineri, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), potrivit Agerpres.

„La faţa locului s-au deplasat doi inspectori de muncă din cadrul instituţiei noastre pentru a efectua primele constatări. Victimele au fost transportate la unităţi medicale din Rovinari şi municipiul Târgu Jiu în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au anunţat reprezentanţii ITM Gorj, citați de Agerpres.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Știre inițială

Accidentul de muncă s-a petrecut în această dimineață când o mașină de pompieri a complexului energetic Oltenia, care transporta mai mulți angajați în cariera Roșia, a derapat și a lovit banda de transport cărbune.

Șoferul a rămas încarcerat, iar alți 3 angajați ai carierei au ajuns la spital. În mașina de pompieri se aflau 6 persoane, 5 mineri, printre care și o femeie și șoferul. Pentru a fi transportat la spital, șoferul a fost scos cu ajutorul angajaților de la ISU  Gorj, pentru că a rămas încarcerat. Acest accident de muncă vine la un an de la cel petrecut în cariera Jilț, unde 3 oameni au murit și alți 15 au fost răniți. Se fac mai multe cercetări acum, pentru că nu se știe ce căutau minerii în această mașină de pompieri.

Sursa foto: Gabriela Mladin / Europa FM

Sursa video: Gabriela Mladin / Europa FM

Citește și: Vama Siret, blocată de mai bine de 3 zile. Fermierii nu vor să oprească protestul | AUDIO