Confidenţialitate

UPDATE: Accident în Mioveni, în care a fost implicat un microbuz

În Mioveni, un microbuz care transporta angajaţii unei croitorii a fost lovit frontal, în această dimineață, de o mașină în care se aflau 3 persoane. Șoferul şi un pasager din autoturism au murit, iar un alt pasager din maşină şi opt din microbuz au fost răniţi.

“Din primele informaţii şoferul unui autoturism care se deplasa pe DN 73, din direcţia Piteşti spre Mioveni, într-o curbă, a pierdut controlul volanului şi a ajuns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un microbuz. În urma impactului au rezultat 11 victime, dintre care două, şoferul şi pasagerul din dreapta faţă din autoturism au murit. În stare foarte gravă se află şi cea de-a treia persoană care se afla în autoturism. Aceasta a fost stabilizată şi transportată la spital, unde a fost intubată. În microbuz se aflau nouă persoane. Şoferul nu a fost rănit, dar cele opt pasagere au suferit vătămări corporale, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Argeş, Ionuţ Luţu.

S-a instituit planul roșu de intervenție.

”S-a intervenit cu șase ambulanțe SMURD de prim-ajutor, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă,  o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport victime multiple,o autospecială cu apă și spumă și cinci ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță”, potrivit purtătorului de cuvânt ISU Argeș, Mădălina Epure.

 

Şoferul autoturismului avea 27 de ani, iar pasagerul de pe scaunul din dreapta faţă era un minor în vârstă de 17 ani, ambii sunt din Vultureşti.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.