Un autocar cu 60 de persoane la bord – dintre care 49 de copii s-a răsturnat în intrarea în localitatea Mihail Kogălniceanu, în județul Constanța.
Pasagerii din Ucraina se întorceau acasă dintr-o tabără din Bulgaria.
Autoritățile au activat planul roșu de intervenție.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei două dimineața. Șoferul autocarului cu numere de Bulgaria a pierdut controlul volanului și a intrat într-un șanț.
Pompierii au fost alertați printr-un apel la 112.
La fața locului, pompierii au găsit 49 de copii și 11 adulți. Trei copii care prezentau mai multe răni ușoare au fost transportați la spital.
Autoritățile au decis cazarea copiilor și însoțitorilor acestora în localitatea Mihail Kogălniceanu până la venirea unui alt autobuz care să îi ducă acasă.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a afla cauza exactă a accidentului.