Confidenţialitate


Bacău: Coliziune între un autocar și un autotren


Bacău: Coliziune între un autocar și un autotren

O coliziune s-a produs, sâmbătă dimineață, pe raza localității băcăuane Dumbrava.

Deocamdată, nu se cunosc cauzele, care urmează să fie stabilite de polițiști.

Potrivit reprezentanților ISU Bacău, care au intervenit la fața locului cu mai multe autospeciale de pompieri, în autocarul care venea din Bulgaria și se îndrepta spre Ucraina se aflau 76 de pasageri, mulți dintre ei copii. Aceștia fuseseră în vacanță, iar acum se întorceau acasă când a avut loc accidentul.

Impactul a fost puternic, un copil și un adult au suferit avut răni minore, fiind preluați de echipajele medicale și au primit îngrijiri, dar starea lor este bună și nu au probleme care să le pună viețile în pericol.

Sperietura a fost, însă, mare.

Autoritățile s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe turiști să-și continue drumul. 47 dintre pasageri, din care 29 de copii, au fost preluați de un autocar, iar ceilalți au fost transportați spre vama Siret cu două microbuze de la ISU Bacău și ISU Neamț.

Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria