Confidenţialitate

Accident grav în Indy Car (VIDEO)

Marele Premiu de la Pocono, în statul Pennsylvania, etapa a 14-a din campionatul american de automobilism Indy Car, a fost întrerupt două ore, după o coliziune în turul al 7-lea.

Monopostul pilotat de debutantul canadian Robert Wickens l-a lovit pe cel al lui Ryan Hunter-Ray și apoi s-a izbit de parapeți.

https://www.youtube.com/watch?v=lV0f5lZW96k

Mașina s-a dezmembrat în aer și s-a împrăștiat pe zeci de metri. Pilotul a fost transportat cu elicopterul la spital, având numeroase fracturi.

Tot în acest accident au mai fost implicați japonezul Takuma Sato, brazilianul Pietro Fittipaldi și canadianul James Hinchcliffe.

Cursa a fost câștigată de americanul Alexander Rossi de la echipa Andretti, care a parcurs în două ore, 36 de minute și 46 de secunde, cele 200 de tururi de circuit.

Rossi ocupă locul al doilea în clasamentul general Indy Car, întrecerea care este varianta americană a Formulei 1, unde cu trei etape înaintea finalului de sezon, lider rămâne australianul Scott Dixon, având avans de 29 de puncte.