Confidenţialitate

Accident de muncă la fabrica de arme din Cugir

Un angajat al Fabricii de Arme din Cugir a fost împușcat în picior, vineri, în timpul serviciului, în poligonul de încercare. Poliția și Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Alba anchetează incidentul.

Potrivit polițiștilor, victima este un bărbat în vârstă de 38 de ani, care a fost transportat la spital în stare stabilă.

Un alt accident grav, la aceeași fabrică, s-a produs în luna noiembrie 2018, când un incendiu cu degajare mare de fum a izbicnit, după o explozie, într-un tunel subteran de testare. Toți angajații au reușit să iasă din clădire, cu excepția unei femei care a fost găsită carbonizată. În acest caz s-a întocmit un dosar penal.