Un miner in varsta de 30 de ani de la Mina Vulcan a fost victima unei surpări, el fiind îngropat în cărbune.
Minerul, în vârstă de 30 de ani, lucra într-un siloz la suprafaţă în cadrul minei Vulcan, când la un moment dat s-a produs o surpare.
O cantitate mare de cărbune a căzut şi l-a îngropat.
Bărbatul a fost scos de sub cărbune de colegii lui care au intervenit imediat, iar apoi a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul de Urgenţă Petroşani.
Potrivit medicului Călin Dumitrescu, minerul a suferit multiple traumatisme şi este în comă profundă.