Academia Română îşi exprimă profundul regret la aflarea veştii morţii academicianului Mircea Maliţa, “personalitate plurivalentă, de mare anvergură ştiinţifică şi diplomatică, ce a marcat deopotrivă învăţământul şi diplomaţia românească, bucurându-se de o largă reputaţie şi apreciere internaţională”.
“Plecarea din această lume a academicianului Mircea Maliţa lasă lumea academică şi universitară mai săracă şi văduveşte societatea românească de o mare personalitate. Odată cu Mircea Maliţa pleacă dintre noi un reper: modelul cărturarului diplomat şi al diplomatului cărturar. Mircea Maliţa a fost parte integrantă din construcţia unei epoci, un vizionar pragmatic, care şi-a înţeles corect timpul şi a citit corect viitorul”, se arată într-un comunicat al forului.
Academia Română aduce astfel “un respectuos omagiu personalităţii academicianului Mircea Maliţa”. “Membrii Academiei Române sunt îndureraţi şi se află alături de familia îndoliată”, precizează comunicatul.
Născut la 20 februarie 1927, la Oradea, Mircea Maliţa şi-a făcut studiile liceale în Ardeal şi pe cele universitare la Bucureşti. Dublu licenţiat, în matematică şi filosofie, în 1972 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema “Modele matematice pentru negocieri”.
Cariera lui se leagă, încă de la început, de numele Academiei Române, între anii 1950 – 1956 deţinând funcţia de director al Bibliotecii Academiei Române.
La numai 22 de ani, în 1949, devine cadru didactic universitar, carieră pe care a desăvârşit-o în mod strălucit de-a lungul a peste şase decenii. În 1972 obţine titlul de profesor universitar la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, unde a fost titularul cursurilor Modele matematice în ştiinţe sociale şi Logică şi inteligenţă artificială, la catedra de Analiză matematică. În perioada 1970 – 1972 a fost ministru al Educaţiei şi Învăţământului, mandat în timpul căruia a determinat introducerea în universităţi a calculatorului şi dezvoltarea departamentelor de matematică şi informatică, precum şi introducerea conceptului de management, acţiuni vizionare, de pionierat, ce aveau să influenţeze în mod decisiv evoluţia societăţii.
Cariera ştiinţifică şi pedagogică a academicianului Mircea Maliţa a fost dublată de o strălucită carieră diplomatică. Între anii 1956 – 1961 a fost consilier al Misiunii Permanente a României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, apoi, pentru doi ani, între 1961 şi 1962, director al Direcţiei Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Din 1962 până în 1970 a fost ministru adjunct de Externe pe probleme ONU, iar din 1974 membru al consiliilor pregătitoare ale conferinţelor mondiale ale ONU pentru populaţie, ştiinţă şi tehnologie, pentru dezvoltare. La începutul anilor 1980 este numit ambasador al României în Elveţia şi la ONU (1980 – 1982) şi apoi ambasador în Statele Unite ale Americii (1982 – 1984), menţionează comunicatul citat.
Vocaţia profesorală a academicianului Mircea Maliţa s-a manifestat şi în domeniul diplomaţiei, susţinând expuneri şi lecţii diplomatice în cadrul unor înalte institute de diplomaţie internaţională precum: Institutul Universitar de Înalte Studii Internaţionale din Geneva, Asociaţia Austriacă de Politică Externă, în Statele Unite, în Marea Britanie.
Între cele mai citate lucrări ale sale se numără: “Programarea pătratică” (1968), “Teoria grafurilor cu aplicaţii în ştiinţele sociale” (1972), “Modele matematice ale sistemului educaţional” (1973), “Mathematics of Organization” (1974, în colaborare), “Abordări matematice ale relaţiilor matematice” (în 3 volume, 1977 – 1978).
Opera dedicată domeniului diplomatic acoperă o largă problematică, de la istoria domeniului, la analiză, studiu aplicat, modele diplomatice sau memorii: “Pagini din trecutul diplomaţiei româneşti” (1966, în colaborare), “Diplomaţia română. O perspectivă istorică” (1970), “Teoria şi practica negocierilor” (1972), “Romanian Diplomacy. A Historical Study” (1970, tradusă în în limbile franceză şi rusă), “Teoria şi practica negocierilor” (1972), “Diplomaţia. Şcoli şi instituţii” (1975), “Jocuri pe scena lumii. Conflicte, negocieri, diplomaţie” (2007), “Tablouri din războiul rece. Memoriile unui diplomat român” (2007), “Între război şi pace” (2007), “Istoria văzută prin ochii diplomatului” (2014, în colaborare), “Secolul meu scurt” (2015).
Academicianul Mircea Maliţa a fost fondator al Clubului de la Roma şi coautor al rapoartelor acestei organizaţii: “No limits to Learning. Bridging the Human Gap. Report to the Club of Rome” (1979), care a cunoscut o serie de ediţii succesive, “The Double Helix of Learning and Work. A Report to the Club of Rome” (2003).
A fost, de asemenea, fondator al Centrului European de Cultură din Bucureşti şi al Universităţii “Mării Negre”, membru al Academiei Mondiale de Arte şi Ştiinţe, al Academiei Internaţionale de Perspectivă Socială, al Federaţiei Mondiale a Studiului Viitorului, al Academiei Internaţionale “Leonardo da Vinci”.
Performanţa ştiinţifică, profesorală şi diplomatică a lui Mircea Maliţa a fost recunoscută de Academia Română încă din 1974, când devine membru corespondent. În decembrie 1991 este ales membru titular al Academiei Române, în cadrul Secţiei de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie.
Ca semn de recunoaştere a strălucitei sale activităţi ştiinţifice, diplomatice şi culturale, academicianul Mircea Maliţa a fost distins cu o serie de premii şi distincţii şi a fost ales Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Oradea (1998) şi Politehnica din Bucureşti (2012 ). În 2013, Ministerul Educaţiei Naţionale i-a acordat Diploma de Excelenţă pentru “merite deosebite şi contribuţii remarcabile aduse la dezvoltarea educaţiei, culturii şi societăţii româneşti”.
În anul 2000, Preşedinţia României i-a conferit Ordinul “Steaua României” în grad de Comandor.
