Confidenţialitate


Academia Europa FM | Cristi Danileț: „Profesorii sunt primii vinovați pentru violența din școli”


Academia Europa FM | Cristi Danileț: „Profesorii sunt primii vinovați pentru violența din școli”

ACADEMIA EUROPA FM. Subiectul violenței în școli a fost dezbătut și în emisiunea Academia Europa FM, invitatul lui Marcel Bartic fiind fostul judecător Cristi Danileț – fondator al Asociației Vedem Just și promotor al educației juridice în școli.

În ultimele săptămâni au avut loc mai multe cazuri grave în unitățile de învățământ din țară. Un licean a tras cu o armă de tip airsoft într-un alt elev, iar un altul și-a înjunghiat un coleg.

Cristi Danileț a afirmat în emisiunea că profesorii și părinții sunt vinovați pentru aceste cazuri.

„Violența din școli s-a accentuat în ultimii ani mai ales pe fondul scăderii unei autorități a profesorilor și pe fondul delăsării părinților. Asistăm la o intensificare a violenței școlare. A atins cote alarmante.

Primii vinovați sunt profesorii și nu mă feresc să o spun. Nu cunosc regulamentele și legile. Sunt temători. Le este frică de reclamații la inspectorate”, a afirmat acesta.

„Lipsesc psihologii din școli”

Cristi Danileț atrage atenția că din foarte multe școli lipsesc psihologii.

„În școli ar trebui să avem psihologi și consilieri. Pe hârtie există, dar în realitate nu avem așa ceva. Părinții ajung să trateze pe bani grei copiii. Cei care ajung să nu fie tratați sunt chiar agresorii”, subliniază Cristi Danileț.

Este de părere că atât profesorii, cât și părinții și elevii ar trebui să reacționeze când remarcă un caz de violență sau bullying.

„O comunitate trebuie să reacționeze atunci când vede o victimă agresată. Trebuie să fim solidari cu victimele, nu cu agresorii. Pentru profesor acest lucru este obligatoriu! Este revoltător să avem un membru al comunității într-o stare de rău, iar cei din jur să asiste nepăsători.

Școala a devenit un loc de supraviețuire. Noi îi trimitem pe copii acolo pentru educație, nu pentru altercație. Am avut inclusiv profesori agresori. Bullying-ul este extrem de extins și nimeni nu apără victimele”, este concluzia lui Cristi Danileț, invitat în emisiunea Academia Europa FM cu Marcel Bartic.

VIDEO. Academia Europa FM: Sunt copiii dumneavoastră în siguranță la școală?


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…