Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a încheie cursurile vineri, când este şi ultima zi de înscriere a candidaţilor pentru prima sesiune a Bacalaureatului.
Prima probă scrisă a “examenului maturității” este programată în 28 iunie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Potrivit ministrului Educaţiei, peste 100.000 de absolvenți de liceu vor susțin BAC-ul în această etapă. Aproape30.000 dintre aceştia s-au vaccinat împotriva Covid, conform datelor lui Sorin Cîmpeanu.
Ministerul a comunicat că a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă care prevede că, la examenul de Bacalaureat, se echivalează/se recunosc probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale.
Astfel, candidaţii vor susţine, la 28 iunie, proba scrisă la Limba şi literatura română. La 29 iunie, este programată proba scrisă obligatorie a profilului.
La 30 iunie, se va desfășura proba scrisă la alegere a profilului şi specializării. La 1 iulie, este programată proba scrisă la Limba şi literatura maternă.
Primele rezultate ale probelor scrise se vor afişa în 5 iulie, până la ora 12.00. În aceeaşi zi, până la ora 18.00, se vor putea depune contestaţiile.
Analiza lucrărilor se va face între 6 şi 9 iulie
Rerezultatele finale se vor afişa în 9 iulie.