Omul de afaceri rus Roman Abramovici și cel puțin doi membri ai delegației ucrainene care negociaza pacea cu Rusia ar fi avut simptome de otrăvire, după o întâlnire în Kiev, la începutul acestei luni, scrie Wall Street Journal.
O persoană apropiată de Abramovici a spus că nu este clar cine a fost vizat de cele întâmplate dar se bănuiește că Moscova ar fi vrut să saboteze astfel discuțiile de pace. Kremlinul nu a făcut comentarii despre această suspiciune de otrăvire.
După întâlnirea din 3-4 martie din capitala Ucrainei, Abramovici, care a făcut naveta între Moscova, Lvov şi alte locuri de negociere, precum şi cel puţin doi membri de rang înalt ai echipei ucrainene de negociere, au avut simptome care includeau ochi roşii, lăcrimare constantă şi dureroasă şi exfolierea pielii de pe faţă şi de pe mâini.
O sursă citată de WSJ a declarat chiar că, timp de câteva ore, Abramovici și-a pierdut vederea și a fost tratat în Turcia.
Abramovici şi negociatorii ucraineni, printre care se numără parlamentarul tătar din Crimeea Rustem Umerov, se simt acum mai bine şi vieţile nu le sunt în pericol.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care s-a întâlnit cu Abramovici, nu a fost afectat, iar purtătorul de cuvânt al lui Zelenski a declarat că nu are informaţii despre vreo suspiciune de otrăvire.
Experţi occidentali susţin că este dificil de determinat dacă simptomele au fost provocate de un agent chimic sau biologic sau de un soi de atac cu radiaţie electromagnetică.
O prelevare de probe în acest caz nu a putut fi efectuată la timp. Până când o echipă din Germania, cu expertiza necesară, a putut efectua această examinare, trecuse deja prea mult timp pentru ca otrava suspectată să poată fi detectată, a spus jurnalistul de investigatie Hristo Grozev, de la Bellingcat. „Nu a existat intenţia de a ucide, a fost doar un avertisment”, a spus el.
Negocierile dintre Rusia şi Ucraina s-au reluat marți, la reşedinţa prezidenţială din Istanbul. La întâlnire participă și miliardarul Roman Abramovich, unul dintre oligarhii ruși sancționați de Occident.
Înregistrarea de progrese în discuţiile dintre negociatorii din Ucraina şi Rusia ar deschide calea către o întâlnire între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, le-a transmis preşedintele turc celor două delegaţii înaintea convorbirilor. Recep Tayyip Erdogan a spus că este timpul ca discuţiile să ducă la rezultate concrete şi a cerut o încetare a focului imediată în Ucraina.
Guvernul de la Ankara are în continuare relaţii bune cu ambele părţi şi se consideră un mediator în conflict.
Foto: Shutterstock