A treia doză de vaccin antiCovid de la Pfizer restabilește protecția la 95%, anunță compania, pe baza studiilor făcute în Israel.
Datele au fost colectate de la 1 iulie până la 30 august, când varianta Delta era în creștere în toată țara.
O a treia doză de vaccin Pfizer administrată la șase luni după rapel reface la 95% protecția împotriva infecției.
Rezultatele acestor studii făcute în Israel, au fost transmise de companie către Agenția Americană pentru Medicamente.
Pfizer a inclus în raport și date dintr-un studiu de fază 3, efectuat pe 300 de persoane cu vârste cuprinse între 19 și 55 de ani.
O treime dintre participanți erau supraponderali, iar o treime erau obezi.
Pe baza acestor date, Pfizer și partenerul BioNTech vor să obțină autorizarea agenției pentru cea de-a treia doză de rapel pentru populația generală cu vârsta de peste 16 ani.