Confidenţialitate


Ministrul Justitiei: Patru candidaturi pentru șefia DNA


Ministrul Justitiei: Patru candidaturi pentru șefia DNA

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat vineri, pe Facebook, în jurul orei 12,30, că patru procurori şi-au depus candidatura la selecţia organizată pentru funcţia de procuror-şef al DNA, lista completă urmând a fi publicată la ora 16,30.

“În acest moment, sunt 4 candidaţi pentru funcţia de procuror-şef DNA şi 14 candidaţi pentru funcţia de judecător la TUE!
La orele 16,30, pe pagina MJ, vom afişa listele de candidaţi pentru cele două funcţii!”, a scris Tudorel Toader, aflat într-o vizită în Estonia.

Cei patru candidaţi sunt: Gabriela Scutea, fost procuror general adjunct al României, Andrei Bodean, procuror la DNA Constanţa, Paula Tănase, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi procurorul militar Nicolae Lupulescu.

Gabriela Scutea şi-a depus candidatura la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al DNA vineri la prânz.

Gabriela Scutea, în vârstă de 45 de ani, a fost procuror general adjunct al României şi fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

În 2012 a absolvit Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazul, București.

Ministerul Justiţiei a demarat o nouă selecţie pentru propunerea de numire în funcţia vacantă de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Noua procedură se desfăşoară până pe 6 septembrie.

Candidaţii pot depune cereri de înscriere pentru funcţia de conducere vacantă până vineri inclusiv.

Funcţia de procuror-şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.

Foto: newsbv.ro


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…