Confidenţialitate


A reînceput operațiunea de aducere la mal a navei răsturnate în Portul Midia


A reînceput operațiunea de aducere la mal a navei răsturnate în Portul Midia

Autoritățile au reluat, luni dimineața, operațiunile prin care încearcă aducerea la mal a navei răsturnate în Portul Midia, informează Mediafax. Potrivit ISU Constanța, acțiunea de evacuare a celor aproximativ 14.000 de oi de pe vas este în stand-by.

Reprezentanții ISU Constanța susțin că forțele implicate încearcă, luni dimineața, să înlăture marfa de pe puntea navei, pentru a reduce greutatea acesteia, iar apoi să o remorcheze până în port.

„În cursul zilei de astăzi se va reîntruni Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, acolo unde reprezentanții autorităților și șefii tuturor armelor vor stabili exact ce se va întâmpla cu animalele care vor fi evacuate de pe vapor. De asemenea, operațiunea de la navă a reînceput, se încearcă înlăturarea mărfii existente pe puntea superioară, pentru a putea reduce din greutatea navei, iar apoi vor încerca să readucă nava pe chilă dreaptă pentru a o putea remorca în dană”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.

Potrivit acetora, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare va interveni cu trei nave, 40 de oameni și 8 scafandri, iar ISU cu 10 oameni în sprijin.

Până acum au fost salvate de pe navă 32 de oi, operațiunea de evacuare fiind momentan „în stand-by”, a mai anunțat ISU Constanța.

O navă cu pavilion Palau s-a răsturnat, duminică, în Portul Midia. La bordul ei se aflau aproximativ 14.000 de capete de ovine și un echipaj format din 22 de sirieni. Toți membrii echipajului au fost salvați și aduși teferi la mal. Unul dintre ei a căzut peste bord, însă a fost scos din apă fără să pățească nimic. Autoritățile au ajuns la fața locului după ce un apel la 112, în jurul unei 11:51, i-a alarmat că o navă s-a răsturnat în momentul în care părăsea Portul Midia.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria