Confidenţialitate

A noua tranșă de vaccin Pfizer BioNTech va ajunge în țară

Sâmbătă va sosi în România cea de a noua tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech .

Sunt așteptate 196.560 doze, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara, anunță Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, dozele fiind distribuite, după cum urmează:
– Centrul Național de Stocare București: 60.840 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Brașov: 24.570 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Constanța: 21.060 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Craiova: 21.060 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Iași: 24.570 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 21.060 doze.

Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 22 februarie, iar la acest moment se așteaptă confirmarea oficială din partea firmei producătoare.