Agențiile internaționale de presă anunță moartea lui Shimon Peres.
Fostul președinte israelian, laureat la Premiului Nobel pentru Pace, avea 93 de ani.
Shimon Peres s-a aflat, în ultimele două săptămâni, pe patul de spital, fiind internat în urma unui accident vascular cerebral.
Fostul lider s-a numărat printre politicienii implicați activ în crearea statului Israel, în 1948.
Comitetul Nobel i-a apreciat acestuia, în 1994, rolul avut în negocierile de pace din Orientul Mijlociu, alături de premierul Yitzhak Rabin și de liderul palestinian Yasser Arafat.