Confidenţialitate

A murit scriitorul britanic Terry Pratchett

Scriitorul britanic a murit acasă, înconjurat de familie și cu pisica dormind lângă el, pe pat, a mai precizat publicistul.

Terry Pratchett a scris peste 70 de cărți, inclusiv seria de satiră fantasy ‘Discworld‘, apreciată la nivel mondial, scrie The Guardian.

Pratchett a fost cel mai bine vândut autor din Marea Britanie în anii 1990 – cu mai mult de 85 de milioane de cărți vândute în întreaga lume -, trecând de atunci pe locul al doilea, după J. K. Rowling.

În 2007, scriitorul britanic a fost diagnosticat cu o formă rară a maladiei Alzheimeratrofie corticală posterioară, o condiție degenerativă progresivă care presupune pierderea și disfuncția celulelor cerebrale. Terry Pratchett a vorbit întotdeauna deschis despre afecțiunea sa și a făcut campanii pentru o mai bună conștientizare, continuând în același timp și o activitate literară productivă.

Seria de romane ‘Discworld‘, pe care Terry Pratchett a început-o în 1983, are acțiunea într-o lume plată, sprijinită pe spatele a patru elefanți care, pe rând, stau pe spatele unei broaște țestoase uriașe. Până în 2013, Sir Terry Pratchett scrisese mai mult de 40 de volume.

Terry Pratchett a terminat ultima carte vara trecută, tot un roman din seria ‘Discworld’.

În 2009 Terry Pratchett a fost desemnat cavaler pentru serviciile aduse literaturii, iar în 2010 a primit Premiul World Fantasy pentru realizările din întreaga carieră.

‘În peste 70 de cărți, Terry a îmbogățit planeta cum puțini au făcut-o înaintea lui. Așa cum toți cei care îl citesc știu, Discworld era modalitatea sa de a satiriza această lume: A făcut-o într-un mod genial, cu un mare talent, un umor enorm și invenție constantă’, a declarat publicistul lui Terry Pratchett, Larry Finlay.