Radu Câmpeanu, președintele fondator al Partidului Național Liberal (PNL) imediat după Revoluție, s-a stins din viaţă miercuri seară.
Informația a fost confirmată de PNL prin intermediul paginii de Facebook:
“Anunțăm cu mâhnire în suflet că seniorul liberal Radu Câmpeanu a încetat astăzi din viață. Rămâne în inimile noastre ca primul președinte al partidului după 1989, cel care a reînființat PNL după cumplita perioadă comunistă și anii petrecuți în închisoare ca deținut politic.
Suntem cu toții alături de familia îndoliată”, se arată într-un mesaj pe pagina de Facebook a Partidului Național Liberal.
Fostul lider liberal avea 94 de ani.
Radu Câmpeanu a absolvit Facultatea de Drept (specializat în drept constituțional) și Științe Economice din București în anul 1945.În perioada 1947-1956, Radu Câmpeanu a fost deținut politic.
După eliberarea din detenție, Radu Câmpeanu a lucrat în construcții la Întreprinderea Drumuri și Poduri — București. Prin demersurile familiei sale din Franța și Elveția, a obținut la Paris azil politic, la 30 iulie 1973. Întors în țară pe 5 ianuarie 1990, Radu Câmpeanu a reînființat Partidul Național Liberal (PNL) și a fost ales secretar general al acestei formațiuni politice.
În perioada 31 martie 1990 — 28 februarie 1993 a fost președinte al PNL, iar între 9 februarie — 11 mai 1990, vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN).
A candidat la președinția României, din partea PNL, la alegerile din 20 mai 1990, obținând 10,64% din voturile valabil exprimate. La scrutinul parlamentar din 20 mai 1990 a fost ales senator de București (până la 14 octombrie 1992), iar între 9 iunie 1990 și 14 octombrie 1992 a fost vicepreședinte al Senatului.