Decesul ar fi fost confirmat guvernului afgan de catre oficiali pakistanezi.
Mollahul nu a mai fost văzut în public din 2001 și, de atunci, zvonuri neconfirmate au anunțat în mod regulat moartea sa, cu atît mai mult cu cît acesta nu mai dădea nici un mesaj audio-video.
Un înalt oficial afgan a declarat -sub acoperirea anonimatului- că mollahul Omar a murit acum doi ani într-un spital din Pakistan, în urma unei boli, și a fost îngropat în sudul Afganistanului.
Anunțul privind moartea șefului talibanilor intervine la câteva săptămâni după un prim contact oficial în vederea unor convorbiri de pace între insurgenții talibani și guvernul de la Kabul.
Rebelii afgani au condiționat orice negociere de pace de retragerea din Afganistan a soldaților străini, care i-au înlăturat de la putere la sfârșitul lui 2001 și care susțin guvernul prooccidental de la Kabul.