Larry Hagman are în palmares patru nominalizări la Globul de Aur, toate pentru rolul din Dallas.
Larry Hagman s-a născut pe 21 septembrie 1931, în Texas. A fost actor, producător şi regizor de film. De-a lungul vieții, s-a luptat, timp de 50 de ani, cu dependența de alcool.
Într-o biografie a actorului apar detalii despre faptul că, ani de zile, acesta a ajuns să bea 5 sticle de șampanie pe zi. A renunțat la alcool abia în 2003, după o operație, care i-a salvat viața.
Larry Hagman a jucat în ‘Dallas’ din 1978 până în 1998 şi a reluat filmările pentru noua versiune a serialului, în 2012. A fost singurul actor care a apărut în toate cele 357 de episoade ale serialului.
Serialul a fost difuzat în 13 sezone, în peste 90 de ţări. Viaţa lui Larry Hagman a fost marcată de rolul din serialul Dallas
Episodul ‘Who Shot JR?’, difuzat în 1980, a rămas până în zilele noastre unul dintre programele de televiziune cu cea mai mare audienţă din lume.
Actorul a murit înconjurat de prietenii și colegii alături de care a a jucat in Dallas. Ei au venit să fie alături de Larry Hagman de Ziua Recunostintei.
Actrița Linda Gray, cea care a jucat rolul soției lui JR în același serial, a declarat că prietenul ei de-o viață a fost un om creativ, generos, amuzant, iubitor și talentat.