Andy Anderson, fost baterist al grupului The Cure, a murit de cancer la vârsta de 68 de ani, scrie billboard.com.
El a fost toboşarul formaţiei The Cure la single-ul “The Lovecats”, apoi la albumul “The Tops”.
Andy Anderson a decedat, marţi, după o luptă cu cancerul, a anunţat, pe Twitter, Laurence Tolhurst, membru fondator al grupului. “Cu tristeţe vă anunţ decesul unui frate din The Cure”, a scris acesta.
“Andy Anderson a fost un adevărat domn şi un muzician excelent, cu un sens al umorului dezvoltat pe care şi l-a păstrat până la final, dovadă a spiritului său minunat care va face această ultimă călătorie. Noi suntem norocoşi că am putut să-l cunoaştem”.
În urmă cu câteva zile, Andy Anderson a mărturisit, pe Facebook, că suferă de cancer în fază terminală.
https://www.facebook.com/AndyAnderson60/posts/10215485210017640