Confidenţialitate

A intrat în vigoare măsura celor 2 săptămâni de carantină pentru persoanele care ajung în Marea Britanie

Persoanele care intră, de luni, în Marea Britanie sunt obligate să se autoizoleze pentru două săptămâni.

A intrat în vigoare un nou regulament, notează BBC.

Cei care ajung în Regat, prin intermediul oricărui tip de transport, vor oferi o adresă unde pot fi găsite, în orice moment, pentru 14 zile.

Companiile aeriene, deja afectate grav de pandemie, sunt nemulțumite că persoanele care vin din ţări cu un număr redus de infecţii cu SARS-CoV-2 nu sunt exceptați de această măsură, ceea ce descurajează călătoriile.

Autoritățile de la Londra spun că noile restricţii vor limita riscul unor noi cazuri importate şi a susţinut că “va stopa un al doilea posibil val devastator de coronavirus”.