Evaluarea standardizată se face pe o platformă online, iar elevii care au dorit să participe au primit un link de acces pe telefon sau tabletă. Nu se dau note, la finalul calendarului de evaluare ministerul Educației va trage o concluzie privind cunoștințele elevilor.
329 de școli din toată țara au fost selectate de Ministerul Educației pentru a participa la evalurea standardizată.
Elevii care au dorit să participe la aceast program vor susține două teste standardizate: la Matematică și Limba română. Totul se întâmplă pe o platformă online care a încheiat un parteneriat cu ministerul Educatiei. Sorin Ion, secretar de stat:
„Elevul se loghează cu un identificator unic pe care el îl avea oricum în sistemul informatic integrat (…). Testele au fost calibrate pentru intervalul de timp, după cum bine știți cei din ciclul primar au avut 30 de minute și maximum 60 pentru gimnazial și liceal.”
Nu participă la această evaluare elevii din clasele terminale. În prima zi de evaluarea standardizată a fost proba la Matematică pentru clasele a III-a, a V-a şi a VI-a. Există și opțiunea Istorie pentru cei de la Uman, în cazul liceenilor.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu:
„În momentul în care administrăm aceste teste elevilor din învățământul primar în vârstă de 6, 7, 8 ani, cred că este natural să le permiți, să-i încurajezi să-și folosească propriile dispozitive cu care sunt obișnuiți. Aș vrea să fim onești și să ne gândim fiecare dintre noi la acea componentă de stres pe care o avem în momentul în care suntem puși în fața unui device nou.”
De reținut: nu se pun note, la final se va alcătui un raport și astfel Ministerul Educației va face o analiză privind pregătirea copiilor.
„Ar trebui să ne arate care sunt acele competențe pe care profesorii să insiste”, a mai adăugat Sorin Cîmpeanu referitor la evaluarea standardizată.
Evaluarea standardizată în cele 329 de școli se va desfășura în timpul orelor de curs până pe 10 iunie.
Foto: Unsplash