Confidenţialitate

A început Carnavalul de la Rio de Janeiro pe fondul unei crize economice profunde

Primarul orașului Rio de Janeiro, ales de doar câteva luni, pastorul Marcello Crivella, nu ”gustă” exuberanța carnavalului, așa că nu a participat la ceremonia fastuoasă.  Țara se confruntă cu o criză economică, iar metropola abia și-a revenit după costurile implicate de organizarea Campionatului Mondial de fotbal în 2014 și a Jocurilor Olimpice în 2016. Carnavalul de la Rio durează 4 zile.

Cel mai mare spectacol de pe Terra, plin de culoare a început cu dansatori în uniforme portocalii, înconjurați de mascote înfățișând prezervative gigantice.

De altfel, Ministerul Sănătății din Brazilia a anunțat deja distribuirea gratuită de 77 de milioane de prezervative, în contextul în care țara se pregătește pentru patru zile de petreceri non-stop.

Timp de 4 zile, 70.000 de spectatori vor asista la defilările șoclilor de samba pe stadionul Sambatron.

Multe state se confruntă cu o criză bugetară, pe fondul recesiunii de o amploare record din Brazilia. În Rio, guvernul are dificultăți cu plata salariilor polițiștilor, profesorilor și medicilor, precum și cu asigurarea aprovizionării de bază a școlilor și spitalelor. În ce privește Rio de Janeiro, metropola abia și-a revenit după costurile implicate de organizarea Campionatului Mondial de fotbal în 2014 și a Jocurilor Olimpice în 2016, în timp ce statul regional Rio este aproape de faliment.

Criza financiară afectează însă și carnavalul din stradă. Școlile de samba au reciclat unele costume din anii anteriori.

Însă participanții la Carnaval susțin că, din contră, “festivitățile îi ajută să se detașeze pentru câteva zile de problemele vieții.