Confidenţialitate

A fost prins deținutul evadat de la Penitenciarul Pelendava, din județul Dolj

Deţinutul de la Penitenciarul Pelendava care a evadat de la un punct de lucru interior, situat la o fermă din judeţul Dolj, a fost prins, joi seară, de angajaţii penitenciarului, pe o stradă din Craiova.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Penitenciarului Pelendava, angajaţii instituţiei l-au prins, în jurul orei 19.45, pe deţinutul Florin Bîrzan, acesta fiind găsit pe strada Popoveni din cartierul Romaneşti din Craiova.

Părăsirea fără autorizare a punctului de lucru, aflat în interiorul locului de deţinere, este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani, arată sursa citată.

De asemenea, administraţia locului de deţinere va dispune măsurile disciplinare prevăzute de legislaţie pentru astfel de situaţii, precum şi analizarea în cadrul comisiei de individualizare în vederea schimbării regimului de executare într-unul mai sever.

Deţinutul Florin Bîrzan, în vârstă de 28 de ani, condamnat definitiv la şase ani de închisoare pentru trafic de minori, a evadat, joi, de la punctul de lucru interior “Ferma Elita”, aparținând unității de detenție.

Mai multe echipe de la penitenciarele Craiova și Pelendava, de la Centrul de Detenţie Craiova, dar şi poliţişti şi jandarmi de la Inspectoratul de Poliţie Dolj, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi și Poliţia de Frontieră au acţionat pentru a-l prinde.

Conducerea penitenciarului a dispus începerea unei anchete administrative, pentru a stabili în ce condiţii a evadat tânărul.