Confidenţialitate

A fost găsită epava avionului indonezian dispărut în regiunea Papua Noua Guinee

Epava avionului dispărut în regiunea Papua Noua Guinee a fost găsită de localnici într-o zonă muntoasă.

La bordul aparatului ATR42-300, aparţinând companiei Trigana Air, se aflau 54 de persoane. Pentru moment, nu există informaţii despre eventuali supravieţuitori.

Prăbuşirea s-a produs în condiţii de furtună.

Avionul decolase de pe aeroportul din Sentani. La scurt timp, legătura cu echipajul a fost pierdută.

Indonezia a înregistrat două catastrofe aeriene în ultimul an.

În decembrie, un aparat AirAsia a căzut în Marea Java. Toate cele 192 persoane aflate la bord au murit. În iulie, un avion militar s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială, în accident murind 140 de oameni.