Primarul General al Capitalei a anunţat deblocarea contractului de revizuire a Planului Urbanistic General al Bucureștiului. Planul, care vizează organizarea spațiilor din capitala României, este blocat din anul 2014.
Acum, Primăria a semnat un act adițional pentru revizuirea PUG-ului cu un consorţiu condus de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” Bucureşti.
Primarul general Nicuşor Dan:
„Consorțiul condus de Universitatea de Arhitectură va realiza o primă versiune a noului Plan Urbanistic General al Municipiului București în cursul anului 2023. Începând cu 2024, această documentație va merge la ministere și la celelalte instituții avizatoare. Din păcate, tot ce vedem azi este consecința unei dezvoltări preponderent speculative și asta a însemnat blocuri între case, blocaje în trafic, dispariții de spații verzi, cartiere fără școli și grădinițe.”
Prorectorul Universităţii “Ion Mincu”, Tiberiu Florescu, şef de proiect şi şef al consorţiului, a precizat că viitorul Plan Urbanistic al Capitalei va fi și în format digital:
„În tot acest timp, echipa consorțiului a monitorizat dezvoltarea Bucureștiului, deci noi nu reluăm acum ca și cum am fi fost plecați în altă parte și nu știm ce s-a întâmplat, dar diferența notabilă este dată de gradul de digitalizare pe care administrația locală și centrală au reușit să le implementeze. De data aceasta Planul Urbanistic General reprezintă un document digital, deci înseamnă accesibilitate, înseamnă informație, înseamnă corelarea mai multor strategii de dezvoltare care pot să aparțină municiplaității, primăriilor de sector sau ministerelor.”
Foto: Shutterstock