Confidenţialitate


A fost aleasă reprezentanta României la Miss Universe 2017


A fost aleasă reprezentanta României la Miss Universe 2017

România și-a desemnat aseară ambasadoarea, prin votul juriului, dar și al publicului, în cadrul unui spectacol în care au ajuns 24 de finaliste.

Câștigătoarea titlului ”Miss Universe România 2017” este constănțeanca Ioana Mihalache, model internațional, care a mai reprezentat de două ori țara în competiții de frumusețe, la Manila (Filipine) și la Las Vegas (SUA).

”Mă bucur că și ceilalți membri ai juriului au ales-o pe Ioana Mihalache. E înaltă, are zâmbet, atitudine, corp, experiență în modeling, vorbește limba engleză perfect și cred că va reprezenta România cu succes la Las Vegas”, a comentat Cătălin Botezatu, cel care a fost și președintele juriului.

Cel mai important concurs de frumusețe din lume își așteaptă frumoasele de pe toate continentele, pe data de 26 noiembrie, la Axis Theatre, în Las Vegas, unde va avea loc cea de-a 66-a ediție ”Miss Universe”.

Ioana Mihalache muncește la cariera ei de model încă de la 15 ani, când a însoțit o prietenă la un casting. ”Eu am mers doar să o acompaniez, însă cei de acolo m-au plăcut pe mine și am fost singura aleasă pentru o prezentare de modă. M-au văzut niște agenții și de acolo totul a mers ca uns.”, povestește Ioana.

Eroul ei în viaţă este mama. ”Aseară chiar i-am pus coroana de Miss pe cap și am îmbrăţisat-o. M-a crescut cu valori precum bunul simț, sensibilitate, perseverenţă. Ea m-a învăţat că trebuie să fiu puternică și să nu renunț ușor când îmi doresc ceva. Îi sunt recunoscătoare pentru tot.” încheie Ioana Mihalache.

Ioana Mihalache este absolventă a Facultăţii de Științe Economice și a unui master în Politici Europene de Dezvoltare Regională.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…