Confidenţialitate


A doua zi de vot pentru referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție


A doua zi de vot pentru referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție

Duminică, la ora 7:00, s-au redeschis secțiile de vot pentru referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție. Românii sunt chemați să își exprime voința prin vot, pentru modificarea Constituției României astfel încât căsătoria să nu mai fie definită ca uniunea dintre soți ci dintre un bărbat și o femeie

Sâmbătă,  5,72 % a fost prezența la urne, în prima zi de referendum pentru redefinirea familiei în Constituție. 

Potrivit Legii 3/2000, pentru ca referendumul naţional să fie valabil, este necesară o prezenţă la urne a cel puţin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente.

Referendumul va fi validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.

Cetățenii pot vota la secția  unde sunt arondați, conform listelor electorale permanente. Fiecare participant va prezenta biroului electoral al secției de votare actul de identitate sau adeverința care ține loc de act de identitate.

Persoana care, în zilele referendumului pentru redefinirea familiei în Constituție, se află într-o altă localitate decât cea în care este înscrisă în lista electorală poate să își exercite dreptul de vot în localitatea respectivă, la orice secție de votare, urmând a fi înscrisă într-o lista suplimentară de către președintele biroului electoral al secției de votare, pe baza actului de identitate sau a adeverinței care ține loc de act de identitate.

Pentru alegătorii care se află în străinătate în ziua votării, Ministerul Afacerilor Externe organizează secţii de votare pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare, secţiile consulare şi institutele culturale din străinătate. Ministerul Afacerilor Externe poate organiza, cu acordul autorităţilor străine, secţii de votare şi în afara secţiilor de votare.

Au dreptul de a participa la referendum toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepția debililor sau a alienaților mintal puși sub interdicție, precum și a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

Cetățenii care participă la referendumul național au dreptul să se pronunțe prin “DA” sau “NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: “Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?”

Concret, legea supusă votului prevede modificarea Constituției României pentru ca familia să nu mai fie definită ca uniunea între soți ci că ”familia se bazează pe căsătoria între un bărbat și o femeie”.

Referendumul va duce la modificarea actualei Constituții doar dacă vor merge la vot 5.481.280 de alegători, din care 4.567.734 vor pune ștampila pe „DA”.

“Problema căsătoriei între un bărbat şi o femeie” este deja legiferată în România prin  Codul Familiei. O definiție identică cu cea care se dorește a fi introdusă în Constituție există deja  în lege încă din anul 2009.

Susținătorii acestui refrendum au opinat că legile se pot schimba mai simplu decât Constituția și de aceea ar fi necesar și acest referendum pentru modificarea Constituției României astfel âncât să nu mai existe familia definită ca ”uniunea dintre soți” ci dintre ”un bărbat și o femeie”.

Cum a evoluat numărul de votanți sâmbătă

Prima secție deschisă pentru referendum, în Noua Zeelandă

Votul la referendumul naţional pentru redefinirea familiei în textul Constituţiei a început vineri seara în afara ţării la Auckland, Noua Zeelandă, la ora 21:00, ora României – ora 7:00, ora locală. Este cea mai îndepărtată secţie de votare organizată în străinătate pentru referendumul pentru redefinirea familiei.

Ministerul Afacerilor Externe a organizat la referendumul pentru revizuirea Constituţiei 378 de secţii de votare în afara ţării.

Cele mai multe secţii de votare sunt în Italia (58), Spania (48), Republica Moldova (35), Statele Unite ale Americii (32), Marea Britanie (19), Franţa (15) și Germania (14)

 


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria