A noua zi de criză pe scena politică de la București, dar situația pare a fi în continuare blocată.
Parlamentul are programată o ședință de plen reunit pentru citirea moțiunii de cenzură, dar nu se știe în acest moment dacă ea va putea avea loc și dacă demersul de demitere a guvernului va continua sau va rămâne în continuare blocat.
Ședința de plen reunit a fost convocată prin decizia președinților Parlamentului, Ludovic Orban și Anca Dragu, dar fără a avea o ordine de zi.
Scopul este însă citirea moțiunii de cenzură și introducerea ei astfel în circuitul parlamentar, Ludovic Orban susținând că acest lucru poate avea loc chiar și în lipsa cvorumului.
Parlamentarilor PNL le-a fost interzis să participe la această ședință, dar liderul liberal acuză tabăra lui Florin Cîțu că a luat această decizie în mod nestatutar.
În același timp, premierul a sesizat Curtea Constituțională reclamând un conflict juridic cu Parlamentul și acuzând ilegalitatea moțiunii de cenzură pe motiv că o parte dintre semnăturile de susținere nu ar fi valide.
Scopul șefului guvernului este de a amâna dezbaterea și votul asupra moțiunii până după congresul PNL din 25 septembrie.
Așadar, chiar dacă joi moțiunea de cenzură va fi citită, data dezbaterii și votării sale este incertă. Constituția spune că dezbaterea și votul unei moțiuni are loc după trei zile de la citire, dar asta nu înseamnă a treia zi, ci oricând după trecerea unei perioade de minimum trei zile.