Fie că ți-ai stabilit deja o listă de lecturi pentru 2025, fie că urmează să te uiți la anumite titluri de pe rafturile librăriilor sau ale bibliotecilor, Europa FM vine cu o serie de recomandări livrești pe care, dacă îți surâd, să le iei în seamă. Iată nouă romane citite și recomandate de unul dintre editorii noștri, pe care să le citești în 2025.
1. „Eseu despre orbire” – Jose Saramago
Naratorul acestui roman năucitor nu menajează cititorul sensibil cum nici personajele care cad brusc victime unei orbiri venite de nicăieri nu sunt pregătite pentru ce urmează să trăiască. Jose Saramago și-a închipuit o lume a neputinței, în care bolnavii contagioși sunt ostracizați și plasați într-un haos greu evitabil. Dincolo de victime – orbii și cei care, înspăimântați, așteaptă din clipă în clipă să le urmeze – orbirea în sine capătă atributele unui personaj. „Răul alb” se infiltrează în viețile oamenilor fără niciun soi de avertisment.
Regulile, indispensabile vieții, sunt stabilite și în interiorul lagărului în care orbii sunt trimiși. Dar respectarea lor, menită să prelungească supraviețuirea, nu este – așa cum nu a fost niciodată nici în lumea din afara lagărelor – adoptată de toți. O lectură absolut surescitantă.
Sursa foto: Claudia Cociug
2. „Inocenții” – Ioana Pârvulescu
„Inocenții” – o carte a amintirilor și a dorului – evocă episoade dintr-o copilărie trăită în Brașovul postbelic, într-o casă mare, locuită de o familie aidoma ei. Copiii, principalii protagoniști ai romanului, cele mai năzbâtioase și mai curioase ființe, învață să cunoască lumea prin aventuri nelispite din cotidian și prin învățăturile transmise de rudele mai mari. Cartea vorbește despre legăturile emoționale dintre oameni mari și copii și dintre copii și mediul înconjurător. „Totodeauna mi s-a părut că pomii sunt în multe privințe superiori oamenilor”. O carte despre atașamentul profund pe care îl dezvoltăm față de locurile natale și față de viața care ne amintim că se găsea sau încă se găsește acolo unde am lăsat-o. „ADN-ul casei e amestecat într-al meu”.
Sursa foto: Claudia Cociug
3. „Confiteor” – Jaume Cabre
Când Adria Ardevol se strecoară în biroul greu accesibil de acasă al tatălui său, în timpul a numeroase discuții cu ușile închise, o groază de informații necunoscute încep să-i frământe mintea. Încurajat de mamă să studieze vioara până la virtuozitate și împins de la spate de tată să devină un lingvist complex, Adria se încăpățânează să își urmeze propria cale.
În „Confiteor” – din catalană „Mărturisesc” – cititorul e martorul nevăzut al unei confesiuni magistrale pe care Adria, ajuns la maturitate, i-o face femeii iubite, dispărute brusc din viața lui. În timp ce se dedică asiduu învățării și caută ani la rândul privirea celei care a plecat, Adria primește lovitură după lovitură. O confesiune arzătoare făcută înainte ca memoria, cel mai de nădejde aliat al personajului în timpul vieții, să îl părăsească.
Sursa foto: Claudia Cociug
4. „Lumii îi spuneau pădure” – Ursula K. L Guin
„Nu știu ce înseamnă <<natura omului>>. Poate faptul că lăsăm în urmă descrieri a ceea ce distrugem face parte din natura omului…”
Pădurii i se spune și… plămânul pământului. Dar aceeași pleiadă de copaci robuști face și mai mult pentru civilizația din viitor decât pentru cea contemporană. Pădurea înseamnă acasă și înseamnă familie pentru ființa care s-a dezvoltat după dispariția, aproape completă, a oamenilor de azi. În acest science fiction ademenitor facem cunoștință cu creechi – o civilizație superioară. Iar unei civilizații căreia pădurea îi este universul absolut îi poți lua aproape orice, mai puțin casa, aerul și sufletul – toate laolaltă pulsând în ideea de pădure.
„Dar noi suntem zei. Niciodată în pădure nu va mai exista o întâlnire ca aceasta dintre noi. Ne-am adus unul altuia daruri pe care numai zeii le aduc. Tu mi-ai dat darul tău, uciderea seamănului, crima. Acum, pe cât pot, îți aduc darul poporului meu, care este: să nu ucizi”.
Sursa foto: Claudia Cociug
5. „Lume frumoasă, unde ești?” – Sally Rooney
Un roman care ne amintește să ne oprim din ce facem și să cugetăm la ipoteze și afirmații la care rareori avem curajul să ne uităm.
„Dar nu mulți oameni ar fi fericiți dacă ar gândi așa despre viață – că nimic nu are rost și că nu există niciun sens. Majoritatea oamenilor preferă să creadă că există un sens. Și, din punctul ăsta de vedere, toată lumea se amăgește”.
Povestea redă viețile a două prietene foarte bune – Alice și Eileen – femei adulte care își împărtășesc, prin conversații la distanță, experiențe de viață, cugetări despre lume și opinii cu privire la teme existențiale profunde.
„Ce am dat eu vreodată lumii ca să cer atât de multe în schimb?”, se gândește una dintre protagoniste.
Viețile lor, atât de diferite una de cealaltă, cu tristețile și fericirile firești, vor căpăta sens după ce și una, și cealaltă, își vor da voie să fie cu adevărat fericite.
6. „Cum să înfrunți un dictator” – Maria Ressa
La întrebarea „cum să înfrunți un dictator?”, jurnalista filipineză Maria Ressa răspunde simplu, dar ferm, tocmai datorită experienței sale semnificative în acest sens: cu mult curaj.
Maria Ressa a câștigat în 2021 Premiul Nobel pentru Pace, distincția acordată făcând-o prima filipineză desemnată vreodată pentru acest premiu și singura femeie premiată în acel an. Ea împărțit Nobelul cu jurnalistul Dmitri Muratov de la Novaia Gazeta, și el nominalizat în același an.
În timpul regimului președintelui Rodrigo Duterte, pe numele Mariei Ressa sunt emise 10 mandate de arestare în mai puțin de doi ani. Jurnalista și echipa sa scriu articole despre corupția din sistem, un subiect deloc convenabil conducerii Duterte.
„Mi-a fost clar că guvernul deschisese un nou front în războiul pe care îl ducea împotriva libertății presei și împotriva mea”.
Recomand lectura și pentru alte teme abordate de Ressa: războiul informațional și pericolul dezinformării prin rețelele sociale și importanța informării corecte și a libertății presei într-o lume ce aspiră ea însăși la libertate.
Sursa foto: Claudia Cociug
7. „Moartea fericită” – Albert Camus
Moartea… un fenomen natural, la care va fi supusă, într-o zi, fiecare ființă care se și naște. Dar să ai parte de o moarte fericită… ei, în deslușirea acestei ecuații existențiale pare să-și prindă protagonistul romanului urechile.
Patrice Mersault – personajul masculin principal imaginat de Camus în acest scurt roman – caută cu disperare sursele fericirii proprii. Pe parcursul vieții, el lasă impresia că le găsește în peisaje idilice, în compania unor prieteni de seamă, în clipele neprețuite de solitudine sau chiar într-un act de cruzime față de un invalid. Mersault ajunge la omucidere în drumul său neostoit de căutare a fericirii și de cucerire a unei femei.
Sursa foto: Claudia Cociug
8. „…Să ucizi o pasăre cântătoare” – Harper Lee
O carte ca un duș rece după ce te-a toropit căldura în mijlocul unei după-amiezi fierbinți de vară. „…Să ucizi o pasăre cântătoare” mi-a ascuțit conștiința și m-a făcut să mă uit mai atent la ideea de discriminare rasială și la urmările nedrepte pe care le poate atrage.
Rasismul, această bubă care continuă să provoace răni adânci și în lumea actuală, face ravagii asemeni unui uragan în romanul de față.
Un tată, desemnat avocat al apărării într-un proces grotesc privind drepturile albilor și pe cele ale persoanelor afro-americane, este tiparul moral pe care cei doi copii ai săi îl urmăresc și de la care preiau atitudinea empatică față de lume.
Cui îi va da Curtea dreptate, având în vedere că, în fața sa, „toți oamenii s-au născut egali”?
Cu toate acestea, „Curtea își are cusururile ei, ca orice instituție creată de om”. Iar aceste cusururi atrag repercusiunile lor.
9. „Fiecare cu povestea lui” – Jean-Paul Dubois
Orice ins care trece în cercul său de apropiați drept un om bun, își poate pierde reputația, până atunci nepătată, la prima abatere de la normele civilizației. Iar într-o societate așa-zis civilizată, pedeapsa e absolut obligatorie, indiferent de condiția sa umană anterioară. După acest principiu începe povestea lui Paul Hansen, gardianul unui complex rezidențial din Montreal, Canada. Populat în majoritate de seniori, blocul atent supravegheat de Paul devine un loc în care nevoia de ajutor a sexagenarilor, dar și a imobilului îl transformă pe gardian într-un factotum, adică într-un om care rezolvă aprope toate problemele unei instituții, fără excepție.
Deși își folosește atât abilitățile emoționale, cât și pe cele tehnice, vreme de 26 de ani, pentru a menține liniștea locatarilor și buna funcționare a imobilului în care locuiesc, Paul Hansen ajunge să fie condamnat, în urma unei încăierări sălbatice cu un superior, la doi ani de închisoare.
Urmărit adesea de amintirea puternică a unei vieți familiale dezechilibrate, dintre un tată conservatorist și a unei mame cu perspective progresiste, Paul rememorează cursul anilor de dinainte de prizonierat în timp ce își execută pedeapsa într-o celulă rece și mișunată de șobolani.
„Fiecare cu povestea lui” este un mod, o expresie de a minimaliza greșelile celorlalți. Cred că romanul ar putea fi o carte a tuturor și este, de fapt, o carte despre viață și lecțiile ei. Pe pâmânt, greșelile nu scutesc pe nimeni, bunătatea unui străin ți-ar putea schimba, într-o zi, percepția despre lume, oamenii smeriți se pot și ei abate de la credința lor, iar viața nu te pregătește aproape niciodată pentru ce urmează.
Sursa foto: Claudia Cociug
Sursa foto: Shutterstock
